Cuvântările lui Cicero se pot împărţi în pledoarii şi cuvântări politice. A fost un mare avocat ,fiind atras mai mult de procesele penale ,care erau în legătură strânsă cu viaţa politică . Activitatea politică şi oratorică îl consacră ca "rege al baroului",optimul orator . Majoritatea discursurilor sale au fost rostite fie în faţa unui tribunal ,fie în faţa senatului ,fie în faţa unei adunări publice. Discursurile sale judiciare, de apărare (pro) se împletesc cu cele politice, de acuzare (in). Dintre acestea le amintim pe cele mai importante: In Catilinam, In Verrem, Pro Murena, Pro Milone, Philippicae, Pro Placio.
Cicero a fost admirat şi apreciat de Quintilianus (Arta oratorică, X, 1, 112) : "Pe bună dreptate contemporanii lui l-au numit regele baroului, iar posteritatea a ajuns să vadă în Cicero nu un om , ci simbolul elocinţei".
Elocinţa lui Cicero s-a perfecţionat în decursul vieţii sale. Când şi-a început cariera de avocat, în elocinţa romană era la modă curentul asianic, caracterizat printr-un exces de patos, folosit de oratorii respectivi prin toate mijloacele. Un stil artificial şi încărcat, o gesticulaţie exuberantă. Primele discursuri ale lui Cicero au fost rostite sub această influenţă asianică. După călătoria în Asia, Cicero va reuşi să-şi nuanţeze discursurile îmbinând asianismul cu aticismul (argumentaţie simplă, logică, fără înflorituri), îmbinare preluată de la retorul Molon din Rodos.
Elocvenţa oratorului excelează prin:
v Naraţiuni –expunerea situaţiei este de un pitoresc, de o claritate şi de o abilitate fără pereche.
v Prin arta de a atrage şi a încânta pe judecători şi auditori; el întrebuinţează anecdote potrivit circumstanţelor, gluma vie şi variată, tablouri pitoreşti şi variate. Foloseşte insinuarea cu deosebită abilitate şi tact. Oratorul reuşeşte să ducă auditoriul încotro vrea el.
v Pateticul –el însuşi prin temperament reuşeşte să se emoţioneze repede şi se identifică, cu toată simţirea lui cu cauza pe care o susţine. Cicero are talentul de a stârni în sufletul auditorilor sentimentele dorite de el.
v Emfază –urmărind efectele oratorice, el exagerează şi cade în emfază (fiind un mare maestru în a stăpâni auditorii prin punerea în mişcare a sentimentelor, el dă uneori în pledoarii mai puţină atenţie argumentării juridice, ocolind miezul problemei).
v Discursul - Cicero a folosit ca armă de luptă discursul, nu numai pronunţându-l, ci şi scriindu-l. Cicero se va ocupa de arta discursului, arătând în tratatele sale de retorică tipul discursurilor, scopul, etapele rostirii şi redactării lor, precum şi părţile componente ale unui discurs.
Un exemplu de artă oratorică îl constituie fără îndoială, discursul "In Catilinam Orationes Quattuor". Cicero dă dovadă de mare energie şi alternează magistral ,adresările muşcătoare către Catilina cu monologul. Oratorul îl acuză pe Catilina de complot împotriva statului şi-i cere să plece din Roma. În anul 63 a. Ch., în timpul consulatului, informat de complotul lui Catilina din noapte de 6-7 NOV., Cicero convoacă senatul în templul lui Iuppiter Stator, şi prin măsurile luate zădărniceşte complotul. Rosteşte prima Catilinară şi are loc plecarea lui Catilina din Roma. În 9 nov., în for Cicero îşi motivează în faţa poporului conduita şi-i ameninţă pe conjuraţii rămaşi la Roma. Rosteşte cea de-a doua Catilinară. În 3 dec.,graţie scrisorilor găsite asupra deputaţilor alobrogilor, Cicero reuşeşte stăvilirea complotului. Le comunică senatorilor ce urma să se întâmple şi informează poporul prin cea de-a treia Catilinară. La 5 dec., Cicero consultă senatul în privinţa pedepsei rezervate conjuraţilor. Pronunţă cea de-a patra Catilinară.
Oratorul adaptează părţile discursului la scopul urmărit:
Exordium:- principium (introducere în problema aflată în discuţie)
Pentru îndrăzneala lui neînfrânată, Cicero îl atacă pe Catilina ex abrupto (direct ,fără introducere ) procedeu retoric de mare efect utilizat de orator.
-insinuatio ( atragerea bunăvoinţei auditorilui)
Cicero urmăreşte să-şi atragă senatul d partea sa, amintind de asprimea măsurilor pe care înaintaşii le luau împotriva duşmanilor periculoşi pentru stat.
Narratio:-confirmatio (prezentarea probelor pe care auditoriul este convins de adevărul celor susţinute.
Cicero a fost admirat şi apreciat de Quintilianus (Arta oratorică, X, 1, 112) : "Pe bună dreptate contemporanii lui l-au numit regele baroului, iar posteritatea a ajuns să vadă în Cicero nu un om , ci simbolul elocinţei".
Elocinţa lui Cicero s-a perfecţionat în decursul vieţii sale. Când şi-a început cariera de avocat, în elocinţa romană era la modă curentul asianic, caracterizat printr-un exces de patos, folosit de oratorii respectivi prin toate mijloacele. Un stil artificial şi încărcat, o gesticulaţie exuberantă. Primele discursuri ale lui Cicero au fost rostite sub această influenţă asianică. După călătoria în Asia, Cicero va reuşi să-şi nuanţeze discursurile îmbinând asianismul cu aticismul (argumentaţie simplă, logică, fără înflorituri), îmbinare preluată de la retorul Molon din Rodos.
Elocvenţa oratorului excelează prin:
v Naraţiuni –expunerea situaţiei este de un pitoresc, de o claritate şi de o abilitate fără pereche.
v Prin arta de a atrage şi a încânta pe judecători şi auditori; el întrebuinţează anecdote potrivit circumstanţelor, gluma vie şi variată, tablouri pitoreşti şi variate. Foloseşte insinuarea cu deosebită abilitate şi tact. Oratorul reuşeşte să ducă auditoriul încotro vrea el.
v Pateticul –el însuşi prin temperament reuşeşte să se emoţioneze repede şi se identifică, cu toată simţirea lui cu cauza pe care o susţine. Cicero are talentul de a stârni în sufletul auditorilor sentimentele dorite de el.
v Emfază –urmărind efectele oratorice, el exagerează şi cade în emfază (fiind un mare maestru în a stăpâni auditorii prin punerea în mişcare a sentimentelor, el dă uneori în pledoarii mai puţină atenţie argumentării juridice, ocolind miezul problemei).
v Discursul - Cicero a folosit ca armă de luptă discursul, nu numai pronunţându-l, ci şi scriindu-l. Cicero se va ocupa de arta discursului, arătând în tratatele sale de retorică tipul discursurilor, scopul, etapele rostirii şi redactării lor, precum şi părţile componente ale unui discurs.
Un exemplu de artă oratorică îl constituie fără îndoială, discursul "In Catilinam Orationes Quattuor". Cicero dă dovadă de mare energie şi alternează magistral ,adresările muşcătoare către Catilina cu monologul. Oratorul îl acuză pe Catilina de complot împotriva statului şi-i cere să plece din Roma. În anul 63 a. Ch., în timpul consulatului, informat de complotul lui Catilina din noapte de 6-7 NOV., Cicero convoacă senatul în templul lui Iuppiter Stator, şi prin măsurile luate zădărniceşte complotul. Rosteşte prima Catilinară şi are loc plecarea lui Catilina din Roma. În 9 nov., în for Cicero îşi motivează în faţa poporului conduita şi-i ameninţă pe conjuraţii rămaşi la Roma. Rosteşte cea de-a doua Catilinară. În 3 dec.,graţie scrisorilor găsite asupra deputaţilor alobrogilor, Cicero reuşeşte stăvilirea complotului. Le comunică senatorilor ce urma să se întâmple şi informează poporul prin cea de-a treia Catilinară. La 5 dec., Cicero consultă senatul în privinţa pedepsei rezervate conjuraţilor. Pronunţă cea de-a patra Catilinară.
Oratorul adaptează părţile discursului la scopul urmărit:
Exordium:- principium (introducere în problema aflată în discuţie)
Pentru îndrăzneala lui neînfrânată, Cicero îl atacă pe Catilina ex abrupto (direct ,fără introducere ) procedeu retoric de mare efect utilizat de orator.
-insinuatio ( atragerea bunăvoinţei auditorilui)
Cicero urmăreşte să-şi atragă senatul d partea sa, amintind de asprimea măsurilor pe care înaintaşii le luau împotriva duşmanilor periculoşi pentru stat.
Narratio:-confirmatio (prezentarea probelor pe care auditoriul este convins de adevărul celor susţinute.
Post a Comment