Rom. cunoscuse in anii 1947-1989, timp de patru decenii de la proclamarea republicii si cucerirea puterii de catre comunisti, o perioada grea, de regim totalitar aservit Moscovei. “Perestroika” – promovata in 1984 de conducatorul sovietic Gorbaciov urmarea reformarea sist. comunist de guvernare, aducerea unor schimbari de structura vachiului sistem din timpul lui Stalin. Căderea blocului comunist din 1989 a pornit de la discuţiile purtate la masa rotundă în Polonia (februarie-aprilie 1989). La 6 febr.1990 form.Frontul Salv. Naţ, rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mişcare populară. În apr. 1990-prima Confer.Naţională a FSN, care l-a ales în funcţia de preşedinte pe Ion Iliescu. Deşi a câştigat alegerile din 20 mai 1990, FSN era în pragul destrămării. Convenţia Naţională a FSN din 16-17 martie 1991 a fost momentul primei încercări de aşezare pe baze doctrinare a partidului. Potrivit moţiunii „Un viitor pentru România”, FSN era definit ca un „partid de centru stânga care se inspira din valorile social-democraţiei moderne europene”. Conventia FSN din 27-29 martie 1992 a fost momentul în care diferenţele de viziune au determinat divizarea FSN. Susţinătorii moţiunii „Viitorul – Azi” au câştigat în urma votului iar Petre Roman a devenit preşedintele FSN. Grupul celor care au pierdut alegerile în interiorul FSN s-a desprins şi a format un nou partid, Frontul Democrat al Salvării Naţionale. La prima Conferinţă Naţională a noului partid, care a avut loc în 27-28 iunie 1992, s-a hotărât susţinerea lui Ion Iliescu pentru alegerile prezidenţiale. Susţinătorii moţiunii „Viitorul- Azi”, deşi au reuşit să se impună în interiorul FSN, au pierdut alegerile parlamentare din 1992. Ulterior, FSN şi-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD).
Follow Us
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
For immigrants from Latin America, Africa, India, China, etc. you must read this article
amazon
Save $62 CAD ( 47 USD) on your first AirBnB booking!
Become a Host on Airbnb | Earn Money Hosting Your Place
Top 10 Prestigious Scholarships for the Best International Students
SIGN UP FOR FREE #PAYONEER ACCOUNT: GET $25 REFERRAL BONUS!
Super Tech Deals! Need some quick, easy and *cheap* holiday gift ideas? We've got ideas for you!
How to book student accommodation? How does booking student accommodation with Uniplaces work?
Time Management | How to Manage Your Time with Brian Tracy
Last Posts
5 reasons why The Economist GMAT Tutor is the ultimate, all-inclusive prep tool
Lose the baby weight delicious chef-prepared meals! Get 25% OFF plus Free Shipping on your first or
Lab Tests Online | Order Fast, Affordable Health Lab Testing
Who Knew Health Tracking Could be Fun/ How can a smartphone app help you lose weight?
MissFresh: Fresh Ingredients, Delicious Recipes, Meal Kits Delivered
How to Find a Cheaper Replacement Water Filter for Your Refrigerator
MyMedic Range and Hunting First Aid Kit / Stay Alive!
Save $20 Off Any Purchase of $150 Or More Using Code: SAVE20A & Get Free Shipping On Orders...
$40 off Oakley Eyeglasses with Lenses. Use promo code: Oakley$40
All the passwords, payments, and personal info you store in Dashlane are kept safe
A single article can generate massive traffic and thousands of dollar
Funowls - Your Sunglass Mall. / 15% off Site-wide Coupon Code: 15Fun.
The Truth Behind BookVIP Discounted Vacations/ VIDEO
From Our Farm, To Your Family - $20 off first purchase at Mission Farms CBD
EssayEdge - College and Grad School Application Editing
Start Your Website With HostGator Today - One Click Installations!
Spend your money on wine, not on shipping - Shop Wine Library
Clearbanc: We're looking to invest $1B into 2000 companies! Start Your Application Today!
Lensabl / Super affordable prescription lenses, without leaving home
Join eToro and you'll never trade alone! eToro - The World's Leading Social Trading and Investing P
Kids' Digital Learning Academy -10 Levels. Over 850 Lessons. More than 9,000 Individual Learning Ac
A Tech's #1 Auto Recon App / Upgrade Your Business With One Click
ZOE® The world's first 3-in-1 cleansing, massaging, and anti-aging brushless silicone sonic skincar
How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!
Book your vacation rentals: cottages, studios, villas &more
Thorlos® - Mission/Aspiration: Care Taker of the World's Feet.
The ONLY Software that Moves Your Programs, Files and Settings!
Dare. Defy. Challenge Why - New Arrivals Men - KOIO
INFO
we are heroes tonight
A plecat din țară după 7 aprilie! Andrei Plop nu a revenit în Republica #Moldova de 9 ani
Plop Andrei / ABOUT ME- Despre mine!
content
mk
Loading...
Post a Comment