Încă de la înfiinţarea sa, Comunitatea Europeană (CE) a urmărit scopul politic de a face imposibilă izbucnirea unor conflagraţii în Europa postbelică prin interconectarea sistemelor economice ale statelor membre. Treptat, CE şi-a dezvoltat o importantă componentă politică prin întărirea instituţiilor comunitare. De la Uniunea Vamală realizată prin Tratatul de la Roma în 1957, deciziile politice ale liderilor europeni au dus popoarele Europei pe calea integrării la toate nivelurile. Tratatul de la Maastricht (Tratatul Uniunii Europene – TUE), intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, a adăugat procesului de integrare europeană şi embrionul unei componente militare. În TUE se prevăd măsuri pentru transformarea Uniunii Europei Occidentale în “braţul armat al Uniunii Europene” . Titlul V al TUE prevede că “politica externă şi de securitate comună va include toate chestiunile legate de securitatea Uniunii, inclusiv dezvoltarea unei eventuale politici de apărare comune care, cu timpul, ar putea duce la o apărare comună.Politică Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi cea de Politică Europeană de Securitate şi Apărare (PESA). PESC este pilonul II al Uniunii Europene. PESA este o parte componentă a PESC, şi are menirea de a contribui la întărirea şi augmentarea credibilităţii PESC. Elementul nou introdus de PESA în PESC este dezvoltarea unei capacităţi a UE de a lua decizii şi a acţiona autonom în domeniul securităţii şi apărării. Un moment important în istoria PESC europene îl constituie întîlnirea franco-britanică de la Saint-Malo, din 4 decembrie 1998, în a cărei Declaraţie se sublinia necesitatea ca UE “să dispună de capacităţi pentru acţiuni autonome, susţinută de forţe militare credibile”. Momentul crucial al solidificării unei politici de securitate şi apărare europene l-a constituit decizia Consiliului European (summit-ul şefilor de state ale UE) de la Cologne (3–4 iunie 1999), prin care UEO urma să fuzioneze cu PESC a UE. Summit-ul de la Helsinki, 10–11 decembrie 1999, introducea pentru prima dată cifre şi termene concrete privind forţa militară comună a UE. Concluziile Preşedinţiei finlandeze a UE prevedeau că “statele membre trebuie să fie pregătite ca, pînă în 2003, să poată desfăşura, într-un interval de 60 de zile şi pentru, cel puţin, un an forţe militare numărînd 50.000–60.000 de oameni pentru întregul spectru de sarcini Petersberg”. Astfel, s-a luat decizia de a crea o Forţă de Reacţie Rapidă (Rapid Reaction Force) “separabilă, dar nu separată de NATO”. Această forţă urma să fie “braţul militar” al PESC .
Follow Us
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
For immigrants from Latin America, Africa, India, China, etc. you must read this article
amazon
Save $62 CAD ( 47 USD) on your first AirBnB booking!
Become a Host on Airbnb | Earn Money Hosting Your Place
Top 10 Prestigious Scholarships for the Best International Students
SIGN UP FOR FREE #PAYONEER ACCOUNT: GET $25 REFERRAL BONUS!
Super Tech Deals! Need some quick, easy and *cheap* holiday gift ideas? We've got ideas for you!
How to book student accommodation? How does booking student accommodation with Uniplaces work?
Time Management | How to Manage Your Time with Brian Tracy
Last Posts
5 reasons why The Economist GMAT Tutor is the ultimate, all-inclusive prep tool
Lose the baby weight delicious chef-prepared meals! Get 25% OFF plus Free Shipping on your first or
Lab Tests Online | Order Fast, Affordable Health Lab Testing
Who Knew Health Tracking Could be Fun/ How can a smartphone app help you lose weight?
MissFresh: Fresh Ingredients, Delicious Recipes, Meal Kits Delivered
How to Find a Cheaper Replacement Water Filter for Your Refrigerator
MyMedic Range and Hunting First Aid Kit / Stay Alive!
Save $20 Off Any Purchase of $150 Or More Using Code: SAVE20A & Get Free Shipping On Orders...
$40 off Oakley Eyeglasses with Lenses. Use promo code: Oakley$40
All the passwords, payments, and personal info you store in Dashlane are kept safe
A single article can generate massive traffic and thousands of dollar
Funowls - Your Sunglass Mall. / 15% off Site-wide Coupon Code: 15Fun.
The Truth Behind BookVIP Discounted Vacations/ VIDEO
From Our Farm, To Your Family - $20 off first purchase at Mission Farms CBD
EssayEdge - College and Grad School Application Editing
Start Your Website With HostGator Today - One Click Installations!
Spend your money on wine, not on shipping - Shop Wine Library
Clearbanc: We're looking to invest $1B into 2000 companies! Start Your Application Today!
Lensabl / Super affordable prescription lenses, without leaving home
Join eToro and you'll never trade alone! eToro - The World's Leading Social Trading and Investing P
Kids' Digital Learning Academy -10 Levels. Over 850 Lessons. More than 9,000 Individual Learning Ac
A Tech's #1 Auto Recon App / Upgrade Your Business With One Click
ZOE® The world's first 3-in-1 cleansing, massaging, and anti-aging brushless silicone sonic skincar
How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!
Book your vacation rentals: cottages, studios, villas &more
Thorlos® - Mission/Aspiration: Care Taker of the World's Feet.
The ONLY Software that Moves Your Programs, Files and Settings!
Dare. Defy. Challenge Why - New Arrivals Men - KOIO
INFO
we are heroes tonight
A plecat din țară după 7 aprilie! Andrei Plop nu a revenit în Republica #Moldova de 9 ani
Plop Andrei / ABOUT ME- Despre mine!
content
mk
Loading...


Post a Comment