ICNUR - organizatia pentru refugiati a Natiunilor Unite, are mandat din partea Organizatiei Natiunilor Unite sa conduca si sa coordoneze actiunea internationala pentru protectia mondiala a refugiatilor si pentru rezolvarea problemelor refugiatilor. Scopul primar al ICNUR este sa ocroteasca drepturile si bunastarea refugiatilor. ICNUR depune eforturi pentru a asigurara oricarei persoane exercitiul dreptului sau de a solicita azil si de a gasi un refugiu sigur intr-un alt stat si sa sa intoarca acasa binevol. Eforturile ICNUR sunt mandatate de catre Statutul organizatiei si ghidate de Conventia Natiunilor Unite din 1951 privind Statutul Refugiatilor si Protocolul din 1967 la aceasta.
Ce este ICNUR?
Inaltul Comisariat al Natiunilor al Natiunilor Unite pentru Refugiati (ICNUR) acorda protectie si asistenta refugiatilor din lume. Situata in Geneva, Elvetia, agentia a fost creata la 14 decembrie 1950 de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite si a inceput sa activeze in 1951, initial acordind ajutor la peste un milion de refugiati europeni in urma celui de-al doilea Razboi Mondial.
Dar in urmatoarele decade, deoarece numarul persoanelor dezradacinate de la locurile lor de trai a crescut in toata lumea, mandatul agentiei a fost extins la fiecare cinci ani. In luna decembrie 2003, adunarea Generala ONU a hotarat sa inlature limitarea in timp a mandatului ICNUR pana la rezolvatrea problemelor refugiatilor. Pe parcursul existentei sale, agentia a acordat ajutor la peste 50 de milioane de persoane ca acestia sa-si reinceapa cu succes viata, castigand doua Premii Nobel pentru Pace in perioada anilor 1954 – 1981.
ajuta 20.8 milioane de persoane in mai mult de 100 de tari. Acestea includ nu doar refugiatii dar si grupuri similare, cum ar fi solicitanti de azil, refugiati care se repatriaza si o parte, dar nu toti, aproximativ 20-25 milioane de persoane care sunt stramutate in teritoriile propriilor tari de origine si sunt oficial denumite persoane intern stramutate (PIS).
Din punct de vedere juridic, refugiatii sunt definiti ca fiind persoane, care sunt in afara tarii lor ca urmare a unei temeri bine intemeiate de a fi persecutate pemotiv de rasa, religie, nationalitate, opinie politica sau a apartenenta la un grup social anume, si care nu pot sau nu doresc sa se intoarca acasa. Ca organizatie umanitara, apolitica, ICNUR are doua scopuri de baza apropiate intre ele – sa protejeze refugiatii si sa caute modalitati de a-i ajuta sa-si renceapa viata intr-un mediu normal.
Protectia internationala este piatra de temelie a activitatii desfasurate de agentie. In practica, aceasta inseamna asigurarea respectului pentru drepturile fundamentale ale persoanei refugiate si asigurarea faptului ca nici o persoana nu va fi returnata involuntar in tara unde el sau ea are motive de a se teme de persecutie – proces cunoscut sub denumirea de “refoulement”.
ICNUR promoveaza acorduri internationale cu privire la refugiati si monitorizeaza respectarea de catre guvern a legislatiei internationale. Personalul sau lucreaza intr-o serie de localitati variind de la capitale la tabere indepartate si zone de frontiera, incercand sa ofere protectia despre care s-a mentionat mai sus si sa minimalizeze perivolul de violenta, inclusiv atacurile sexuale, la care multi refugiati sunt supusi, chiar si in tarile de azil.
Organizatia este in cautarea unor solutii pe termen lung sau ‘durabile’ prin asistarea refugiatilor in procesul de repatriere la bastina, daca conditiile permit aceasta, prin asistenta oferita lor pentru integrare in tarile de azil sau pentru reinstalare intr-o tara terta.
Actualul Inalt Comisar pentru Refugiati este Antonio Guterres, fostul prim-ministru portughez, care a preluat aceasta functie la 15 iunie, 2005. Dumnealui este al zecelea Inalt Comisar al organizatiei. Programele ICNUR, regimul sau de protectie cat si alte directve referitoare la politici, sunt aprobate de catre un Comitet Executiv al celor 66 state membre, care se intruneste anual in Geneva. Inaltul Comisar raporteaza verbal Consiliului Social si Economic privind aspectele de coordonare ale agentiei si prezinta un raport in forma scrisa Adunarii Generale privind intreaga activitate al ICNUR.
ICNUR este sustinut financiar, aproape in intregime, din contributii benevole, in special din partea guvernelor, dar si din partea unor organizatii interguvernamentale, corporatii si persoane particulare. Agentia primeste alocatii limitate de pana la doua procente din bugetul total obisnuit al Natiunilor Unite pentru cheltuielile administrative, acceptand si contributii ‘in natura’ cum ar fi corturi, medicamente, camioane si transport aerian.
Asa cum numarul persoanelor care sunt in grija ICNUR-ului a sarit la cifra de 27 milioane in 1994, bugetul sau a fost marit respectiv, de la 564 milioane dolari in anul 1990 la mai mult de 1 miliard dolari SUA anual pentru marea parte a perioadei anilor de dupa ’90.
Dupa cum crizele umanitare au devenit mai complexe, ICNUR si-a extins atat numarul, cat si tipul organizatiilor cu care conlucreaza. Agentiile surori ale Natiunilor Unite includ Programul Mondial pentru Alimentare (WFP), care aprovizioneaza refugiatii cu alimente si produse de baza de consum, Fondul Natiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Organizatia Mondiala a Sanatatii (WHO), Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Biroul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) si Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului (UNCHR).
Alte organizatii includ Comitetul International al Crucii Rosii (CICR), Federatia Internationala a Crucii Rosii si Societatile Semilunii (FICR), Organizatia Internatioanla pentru Migratie (OIM) si inca peste 570 de organizatii nonguvernamentale.
Informatie generala referitor la prezenta ICNUR in Bielarus, Moldova si Ucraina
ICNUR si-a stabilit prezenta in Bielarus, Moldova si Ucraina aproape in acelas timp la mijlocul anilor 1990. Bielarus si Moldova au aderat la Conventia din 1951 si Protocolul sau din 1967 in 2001, urmata de Ucraina in 2002. In toate trei tari ICNUR este activ angajat cu guvernele si este sustinut de ONG-uri in activitati de dezvoltare a legislatiei nationale si instituirea sistemelor de azil efective in conformitate cu legislatia internationala. Pntru acest scop ICNUR a investit in regiune in jur de 30,000,000 $ SUA (in special 20,000,000 $ SUA in Ucraina, 5,000,000 $ SUA in Bielarus si 5,000,000 $ SUA in Moldova).
Odata cu stabilirea prezentei ICNUR in toate aceste trei tari in regiune (datele statistice se bazeaza pe informatia oficiala oferita de guvernele Bielarusiei, Moldovei si Ucrainei la 1 ianuarie 2006), in jur de 6,455 de solicitanti de azil au primit statut de refugiat (5,362 in Ucraina, 773 in Bielarus si 320 in Moldova). Din numarul total a acestora, 3,136 sunt inca inregistrati si continua sa locuiasca in sub-reginue, majoritatea in Ucraina (2,346), apoi in Bielarus (706) si Moldova (84). In aceste trei tari, refugiatii predomina in regiunile urbane, cea mai mare majoritate locuind in orasele capitale Kiev, Minsc si Chisinau. In 2005, autoritatile ce se preocupa de problemele ce tin de azil in toate trei tari au procesat in jur de 1,999 de noi cereri de azil (1,740 in Ucraina, 118 in Bielarus si 141 in Moldova) si 144 persoane au fost recunoscute ca refugiati (49 in Ucraina, 41 in Bielarus si 54 in Moldova). In Ucraina, un numar total de 742 de refugiati s-au naturalizat incepind cu anul 2002. In Bielarus, pe parcursul perioadei 2004-2005, un numar total de trei de 3 refugiati au primit cetatenia Bielarusiei. Pina la acest moment in Moldova nu s-au naturalizat careva refugiati, deoarece nimeni nu a intrunit perioade de sedere solicitata de 8 ani.
In 1996, governul Ucrainei a invitat ICNUR sa acorde asistenta pentru a re-integra persoanele deportate formal care s-au reintors in Crimea. ICNUR a raspuns prin lansarea campaniilor extinse privind cetatenia, generarea de venituri, programe privind reconstruirea spatiilor pentru locuit si pentru educatia tolerantei. Volumumul de 5.3 milioane $ SUA, constituind asistenta oferita de ICNUR pe parcursul ultimilor 11 ani pentru reintegrarea persoanelor returnate in Crimea constituie cea mai extinsa programa privind prevenirea si reducerea apatridiei implementata de ICNUR in careva tari. Drept rezultat 250,000 de persoane returnate au fost asistate pentru a obtine cetatenia Ucrainei. In fiecare an in jur de 3,000 de persoane deportate in trecut (si urmasii lor) sosesc in Crimea, de aceea ICNUR continua sa ofere asistenta juridica in mod gratuit persoanelor returnate prin intermediul unui ONG local.
Secretariatul CBCP (Procesul de Colaborare Transfrontaliera), stabilit in Kiev in mai 2003 - in colaborare cu Departamentul Suedez pentru Migratie si OIM, cu finantarea EC/TACIS – acopera in primul rind Bielarus, Moldova si Ucraina si regiunea in general. Secretariatul activeaza ca un centru de servicii si de coordonare si implementare a diverselor activitati, in special intruniri tematice si seminare, cercetari, ziare, retele si distrubuire a informatiei, ce au drept scop sporirea capacitatii in tarile participante pentru a dezvolta legislatia si practicile pentru stabilirea coordonarii adecvate a migratiei si sistemelor de azil. Secretariatul este stabilit in Kiev in sediul ICNUR si activitatile sale sunt finantate de EC pina in februarie 2009.
Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati
Dl. Antonio Guterres a inceput sa activeze in functia de Inalt Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati la 15 iunie, 2005, urmandu-l pe Dl. Ruud Lubbers din Olanda. Fost prim-ministru portughez, dl. Guterres a fost ales de catre Adunarea Generala ONU pentru un termen de cinci ani si este cel de-al 10-lea Inalt Comisar.
In calitate de Inalt Comisar, el este in fruntea uneia dintre cele mai principale agentii umanitare din lume. ICNUR a castigat de doua ori Premiul Nobel pentru Pace si personalul sau format din 6,500 de membri lucreaza la moment in peste 100 de tari oferind protectie si asistenta la 20.8 milioane de refugiati si altor persoane aflate in atentia sa. Mai mult de 80 de procente din personalul sau lucreaza pe teren, de cele mai multe ori in conditii dificile si periculoase. Bugetul total al agentiei pentru 2006 este de peste 1 miliard de dolari.
Inainte de se incadra la ICNUR, dl. Guterres a activat peste 20 de ani in serviciul guvernamental si public. Dlui a servit in calitate de prim-ministru al Portugaliei in perioada anilor 1991-2002, timp in care a fost in fruntea efortului international pentru stoparea atrocitatilor din Timorul de Est. In calitate de presedinte al Consiuliului Europei la inceputul anilor 2000 a condus adoptarea asa-numitei Agende de la Lisabona si a prezidat primul summit UE-Africa. Dlui a fondat, deasemenea, Consiuliul Portughez pentru Refugiati in 1991 si a fost parte al Consiliului de Stat al Portugaliei din 1991 pana in 2001.
Din 1981 pana in 1983, dl. Guterres a fost membru al Adunarii Parlamentare al Consiliului Europei, si presedinte al Comitetului Demografie, Migratie si Refugiati. In plus, a fost activ in cadrul Internationalei Socialiste, fiind vice-presedintele organizatiei din 1992 pana in 1999, inainte de a prelua presedintia acesteia pana in iunie 2005.
Dl. Guterres s-a nascut la 30 Aprilie, 1949, in Lisabona si si-a facut studiile in Instituto Superior Tecnico, unde acum este in calitate de professor invitat.
Conventia Refugiatilor din 1951 – Intrebari & Raspunsuri
Istoria Conventiei
Procesul dezvoltarii unui corp al legii internationale, al conventiei si scopurilor fundamentale de a proteja refugiatii isi are inceputurile inca din primii ani ai secolului 20 sub auspiciul Ligii Natiunilor, predecesoarea Natiunilor Unite. Aceasta actiune a culminat la 28 iulie 1951, cand o conferinta speciala ONU a aprobat Conventia referitoare la Statutul Refugiatilor.
Conventia explica clar cine este un refugiat si tipul de protectie legala, alt gen de asistenta si drepturi sociale pe care el sau ea ar trebui sa le primeasca din partea statelor semnatare ale acestui document. Conventia defineste in mod egal obligatiiile unui refugiat fata de guvernele gazda iar anumite categorii de persoane, cum ar fi criminali de razboi, nu sunt calificati sa primeasca statutul de refugiat.
Cateva luni inainte de aprobarea Conventie, novicele Inalt Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati si-a inceput lucrul la 1 ianuarie 1951. In decadele ce au urmat, documentul a fost fundatia pentru eforturile agentiei in ajutorarea si protectia a celor 50 milioane de refugiati.
Primul instrument se limita doar la protejarea refugiatilor europeni, in principal, ca si o urmare a celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar protocolul din 1967 a extins scopul Conventiei ca si o problema de stramutare raspandita in lumea intreaga. Documentul original a inspirat de asemenea instruentele regionale, cum ar fi Conventia Africana a Refugiatului din anul 1969 si Declaratia de la Cartena Latino-Americana din 1984.
La 4 decembrie, 1952, Danemarca a devenit primul stat care a ratificat Conventia. De atunci, in total 145 de state au aderat la la unul sau chiar ambele din instrumentele ONU. Dar, dupa cum tiparul migratiei globale s-a schimbat si numarul oamenilor care sunt in miscare a sporit dramatic in ultimii ani, a fost pusa intrebarea despre relevanta Conventiei din 1951, indeosebi in Europa, chiar locul unde ea a fost elaborata.
ICNUR la moment acorda ajutor la aproximativ 20 milioane de oameni si Conventia, care s-a dovedit a fi uimitor de flexibila intr-o vreme atat de schimbatoare, continua sa fie piatra de temelie pentru protectia refugiatilor. In cele ce urmeaza mai jos sunt prezentate cateva dintre cele mai generale intrebari referitor la Conventie.
Cine este un refugiat?
Articolul 1 al Conventiei defineste un refugiat ca fiind “O persoana care este in afara tarii sale sau a locului sau de resedinta; are o frica bine-intemeiata de a fi persecutat/a din cauza rasei, religiei, nationalitatii, apartenentei la un anumit grup social sau opiniei politice; si nu este in stare sau nu doreste sa faca uz de protectia acelei tari sau sa se intoarca acolo din cauza fricii de a fi persecutat”.
De ce este Conventia importanta?
Aceasta a fost prima intelegere cu adevarat internationala care acopera aspectele cele mai fundamentale ale vietii unui refugiat. Ea a explicat un set de drepturi umane de baza care ar trebui sa fie cel putin echivalente cu libertatile de care se bucura cetatenii straini ce se afla legal intr-o anume tara si, in multe cazuri, acele drepturi de pe care le au insisi cetatenii acelui stat. Conventia a recunoscut scopurile internationale referitoare la crizele refugiatilor si necesitatea cooperarii internationale, incluzand si impartasirea poverilor intre state, in abordarea problemelor.
Ce contine Protocolul din 1951?
Prin acest document sunt eliminate limitarile geografice si cele temporale scrise in Conventia originala conform careia in general Europenii implicatii in evenimentele ce au avut loc inainte de 1 ianuarie 1951 puteau sa aplice pentru statutul de refugiat.
Ce contine Conventia din 1951?
Ea defineste ce semnifica termenul ‘refugiat’. Ea prezinta in linii generale drepturile refugiatului cat si astfel de lucruri cum ar fi lebertatea religiei si a miscarii, dreptul la munca, educatie si accesul la documente de calatorie, dar ea mai subliniaza deazemenea obligatiile unui refugiat fata de guvernul gazda. O prevedere cheie stipuleaza ca refugiatii nu trebuie sa fie returnat sau intors cu forta intr-o tara in care el sau ea are frica de a fi persecutat. Ea deasemenea indica care sunt oamenii sau grupurile de oameni care intra sub prevederile Conventiei.
Ce este protectia?
Guvernele sunt responsabile de indeplinirea legilor unei tari. Atunci cand ele nu sunt in stare sau nu doresc sa o faca, adesea in timpul unor conflicte sau agitatii civile, oamenii ale caror drepturi de baza le sunt amenintate isi parasesc casele, si pornesc adesea spre alta tara, unde ar putea fi clasificati ca si refugiati si unde li s-ar garanta drepturile bazice.
Cine protejeaza refugiatii?
Guvernele gazda sunt responsabile, in primul rand, de protectia refugiatilor si cele 143 parti semnatare ale Conventiei si/sau a Protocolului sunt obligate sa aduca la indeplinire prevederile acestora. ICNUR mentine in vizorul sau situatia si intervine daca e nevoie pentru a se asigura de faptul ca refugiatilor bona fide li se acorda azil si nu sunt intorsi cu forta in tarile lor, unde ei ar putea sa le fie in pericol viata. Agentia este in cautarea modalitatilor de ajutorare a refugiatilor pentru a-si incepe viata de la capat sau prin integrare locala, intoarcerea binevola la bastina lor sau, daca aceasta nu este posibil, ajutorul agentiei le este acordat prin reamplasarea lor intr-o ‘a treia’ tara.
Mai este inca Conventia relevanta pentru noul mileniu?
Da. Ea a fost initial adoptata pentru a se ocupa de urmarile celui de-al Doilea Razboi Mondial si tensiunile politice crescande intre Est si Vest. Dar desi natura confictului si tiparel de migratie s-au schimbat in decadele care au urmat, Conventia a demonstrat o mobilitate remarcabila in ajutorarea protejarii a aproximativ 50 milioane de oameni in toate tipurile de situatii. Atata timp cat persecutiile indivizilor si a grupurilor persista, inca va mai fi nevoie de Conventie.
Are Conventia menirea de a regla miscarile migratorii?
Nu. Milioane de migranti ‘economici’ si de alt tip au profitat de imbunatatirea mijloacelor de comunicare in ultimii ani pentru a-si construi o noua viata in alte tari, preponderent vestice. Totusi, nu ar tebui sa se iveasca confuzia ca aceste persoane sa fie confundate cu refugiatii bona fide, care fug de persecutii ce le ameninta viata si incearca sa scape doar de greutatile economice. Tiparele moderne de migratie pot fi extrem de complexe si contin un mixaj al migrantilor economici, refugiati autentici si altii. Guvernele se confrunta cu sarcina derutanta de a separa grupaje diverse si de a trata refugiatii autentici intr-o maniera adecvata prin intermediul procedurilor de aziil stabilite si care sunt impartiale.
Cum se diferentiaza refugiatii si migrantii economici?
Un migrant economic de obicei paraseste tara de bunavoie pentru a gasi o viata mai buna. Daca el sau ea ar alege sa se intoarca acasa, ei vor continua sa beneficieze de protectia guvernului lor. Refugiatii fug din cauza amenintarii de a fi persecutati si nu pot sa se intoarca in siguranta acasa in circumstantele predominante la acel moment.
Se ocupa Conventia si de persoanele intern stramutate?
Nu neaparat. Refugiatii sunt oamenii care au traversat o frontiera internationala intr-o a doua tara in cautarea unui adapost. Persoanel intern stramutate (PIS) ar fi putut fugi din mai multe motive, dar raman in tara lor si astfle inca sunt supusi legilor statului. In crize deosebite, ICNUR asista cateva milioane, dar nu pe toti cei aproximativ 20-25 miioane de PIS din intreaga lume. Acum se fac dezbateri internationale aprinse despre cum acest grup de persoane poate fi mai bine protejat si de catre cine.
Poate Conventia rezolva problemele refugiatilor?
Oamenii devin refugiati sau pe baza individuala sau ca fiind parte a unui exod masiv, din cauza problemelor politice, religioase, militare in tara lor de origine. Conventia nu a fost desemnata pentru abordarea acestor cauze determinante, dar mai degrqba pentru a usura consecintele lor prin a oferi victimelor un grad de protectie internationala legala si alt tip de asistenta si de a-i ajuta eventual sa-si inceapa viata de la capat. Protectia poate contribui la o solutie generala, dar dupa cum numarul refugiatilor a crescut dramatic in ultimele decenii, a devenit clar ca activitatea umanitara nu poate actiona ca si un substituent al actiunii politice in evitarea sau solutionarea crizelor din viitor.
Ce obligatii are un refugiat?
Refugiatilor li se cere sa respecte legile si regulamentele tarii lor de azil.
I se cere oare unui semnatar al Conventiei sa acorde azil permanent tuturor refugiatilor?
Conventia nu ofera protectie permanenta sau automata. Ar putea fi situatii in care refugiatii se vor putea integra permanent in tara lor de azil, dar in schimb o persoana ar inceta sa fie un refugiat atunci cand baza statutului sau de refugiat inceteza sa mai existe. Repatrierea voluntara a refugiatilor in tara lor de origine este solutia ‘preferata’ a ICNUR-ului, dar numai in cazurile in care conditiile din acel stat permit intoarcerea lor in siguranta.
Pot tarile nesemnatare ale Conventiei sa refuze sa admita potentialii refugiati?
Principiul non-refoulement (refoulement este intoarcerea fortata a persoanelor in tarile in care ei se confrunta cu persecutia) este parte uzuala a legislatiei internationale si este obligatorie pentru toate statele. De aceea, nici un guvern nu trebuie sa dea afara o persoana in astfel de circumstante.
Cine nu este sub acoperirea Conventiei?
Persoane care au comis crime impotriva pacii, crime de razboi, crime impotriva umanitatii sau o crima nonpolitica serioasa in afara tarii de refugiu.
Cine sau ce este un ‘agent al persecutiei’?
Aceasta se refera la o persoana sau organizatie (guverne, rebeli sau alte grupari) care forteaza oamenii sa-si paraseasca casele. Originea persecutiei, totusi, nu ar trebui sa fie decisiva in determinarea faptului daca o persoana este eligibila pentru statutul de refugiat. Ceea ce este important este daca o persoana merita protectie internationala din motivul ca ea nu ii este oferita in tara de origine.
Ce este ‘protectie temporara’?
Natiunile ofera uneori ‘protectie temporara’ atunci cand se confrunta cu un aflux brusc si masiv de oameni, dupa cum s-a intamplat in timpul conflictului din fosta Iugoslavie la inceputul anilor 1990, si sistemul lor obisnuit de azil ar fi supraincarcat. In astfel de imprejurari, oamenii ar putea repede admisi in tari ce le-ar oferi siguranta, dar fara nici o garantie de a le fi acordat azil permanent. Astfel, ‘protectia temporara’ poate sa genereze avantaje si pentru guverne si pentru solicitanti de azil in anumite circumstante.
Poate un soldat sa fie refugiat ?
Refugiatul este un civil. Fostii soldatii ar putea fi calificati, dar o persoana care continua sa ia parte la activitati militare nu poate fi luat in considerare pentru acordarea azilului.
Sunt oare tari, cum ar fi cele din Europa, inghitite de catre solicitantii de azil?
Tarile din lume, incluzand cateva din Europa, sustin ca sunt coplesite de solicitanti de azil. Si in timp ce este adevarat ca cifrele au sporit inexorabil in ultimele decade in multe locuri, preocuparile anumitor state sunt toate relative. Culmea este ca unele popoare in Africa, Asia, cu mult mai putine resurse dacat tarile industrializate, uneori gazduiesc un numar mult mai mare de refugiati pentru perioade mai lungi de timp.
Dar chiar insusi faptul aprobarii Conventiei nu genereaza oare un factor de impulsionare in sporirea numarului solicitantilor de azil ?
Nu. Unele state care gazduiesc cel ma imare numar de refugiati nu sunt parte ale mecanismelor referitor la refugiati. Consideratiile geopolitice si legaturile familiale joaca un rol crucial in cazul in care preocuparea este ‘atractivitatea’ destinatiei.
Poate oare aprobarea Conventiei sa violeze suveranitatea statului?
Suveranitatea nu este niciodata absoluta. Relatiile internationale implica un nivel rezonabil si acceptabil de compromis. Mecanismele referitoare la refugiati reconciliaza interesele statului cu protectia. Acordarea azilului, bunaoara, nu a fost incorporat in vreun mecanism referitor la refugiati si continua sa ramana la discretia fiecarui guvern in parte.
Poate oare vreo tara sa fie declarata ‘sigura’ in sensul ca ea nu poate produce refugiati?
Nu. Chiar in statele unde, in general, nu exista riscul real de a fi persecutat, pretentiile cetatenilor trebuie luate in considerare. Acestea ar putea putea fi canalizate printr-o ‘procedura accelerata’oferita astfel incat solicitantii de azil sa poata fi auziti.
Cum poate aprobarea sa fie prezentata guvernului vizat sau populatiei locale?
Unele nelinisti interne sunt legate de o lectura sau conceptie gresita. Conventia si Protocolul sunt nimic mai mult decat un cadru legal general in baza caruia statele pot sa-si fondeze politica lor privitor la refugiati si obligatiile impuse guvernelor nu sunt atat de constrangatoare cum se sugereaza adeseori. Tolerarea refugiatilor in schimbul oferirii lor existentei legale ar putea crea o ‘zona gri’ care ar putea sa tot macine si s a se transforme intr-o serioasa problema politica sau de securitate.
Post a Comment