Procesul post Nisa şi noul cadru instituţional al Uniunii Europene.

Anexata Tratatului de la Nisa, „Declaratia Viitorului Uniunii” a cerut o dezbatere mai larga si mai aprofundata despre dezvoltarea ulterioara a UE. Declaratia cerea Consiliului European de la Laeken, langa Bruxellesin decembrie 2001 sa accepte modalitatile de pregatire a IGC 2004. Acesta a constituit inceputul procesului post-Nisa, care se ocupa de probleme ca separarea puterilor intre Ue si statele membre, reorganizarea si simplificarea tratatelor, statutul Cartei Drepturilor Fundamentale, adoptata la Nisa si rolul parlementelor nationale in UE. In Declaratia de la Laeken despre Viitorul Uniunii Europene, din 15 decembrie 2001, Consiliul European al sefilor de stat sau de guvern a fost de acordcu sustinerea unei conferinte despre viitorul Uniunii, care sa implice pe toti actorii principali in dezbaterea despre viitorul Uniunii. Consiliul a luat decizii cu privire la alcatuirea, mandatul si metodelor de lucru ale acestei noi institutii, care a luat numele de Conventia Viitoarei Europe. In privinta realizarii unei pregatiri cat mai accesibile si mai transparente a IGC 2004, Conventia a cerut examinarea chestiunilor substantiale cu care se confrunta dezvoltarea viitoare a Uniunii si a incercat sa gaseasca raspunsuri realiste. Bazandu-se pe inaintarea facuta de presedintia belgiana Consiliului, Declaratia sefilorde guverne identifica patru domenii: 1.O mai buna a locare si separare a puterilor in UE; 2.O simplificare a instrumentelor Uniunii; 3.O mai mare democratie, transparenta si eficienta in UE.4.Cum sa ofere cetatenilor UE o constitutie. Consiliul European l-a numit pe fostul Presedinte francez Valery Giscard d’Estaing presedinte al Conventiei si si-a luat in primire postul incepand cu28 februarie 2002. Posturile de vice-presedinti au fost ocupate de fostul Prim Ministru italian Giuliano Amato si de fostul Prim Ministru belgian Jean-Luc Dehaene. Alti membri ai Conventiei includeau 15 reprezentanti ai sefilor de stat si guverne (unul din fiecare tara), 13 reprezentanti ai tarilor candidate (unul din fiecare tara), 30 de reprezentanti din parlamantele statelor membre (doi din fiecare stat membru), 26 de reprezentanti din parlamentele statelor candidate (doi din fiecare tara), 16 membri ai Parlamentului European si doi reprezentanti ai Comisiei Europene. Declaratia de la Laeken stabileste faptul a tarile candidate pot participa , dar nu se pot opune niciunui consens la care au ajuns statele membre. Comitetul Economic si Social (cu trei reprezentanti), ComitetulRegiunilor (cu sase reprezentanti), partenerii sociali (cu trei reprezentanti) si ombudsmanul European au fost invitati sa ia parte ca si observatori. In paralel cu lucrarile Conventiei s-au tinut si discutiile nationale in toate statele membre avand ca subiect viitorul UE. Conventia s-a intrunit pentru prima data in februarie 2002, iar de atunci s-a tinut o data sau de doua ori pe luna in sesiune plenara. In iulie 2003, Conventia si-a incheiat activitatea. Presedintia Conventiei a publicat rezultatele sub titlul „Tratatul preliminar ce stabileste Constitutia pentru Europa”.