Germania în perioada războiului rece.

Al doilea război mondial nu a adus modificări în harta politică a Africii,dar a generat anumite rectificări în dezvoltarea economiei coloniale şi a accelerat procesul de destrămare a sructurilor sociale africane obişnuite.Burghezia africană şi-a consolidat vizibil poziţiile,crescînd şi numărul burgheziei mici şi al populaţiei urbane.Concomitent s-a redus şi influenţa cercurilor feudalo-aristocratice.După al II război mondial s-a redus sfera de hegemonie colonială deţinută de Europa,în condiţiile cînd mai multe state asiatice şi-au obţinut independenţa.Din această cauză s-a intensificat lupta dintre marile puteri pt dominaţie ţn Africa,care era o importantă sursă de materie primă.Încadrate în competiţia cu URSS în contextul războiului rece,metropolele aveau nevoie de resurse materiale şi din această cauză au amplificat exploatarea populaţiei africane,remunerată cu salarii mizere şi supuse unor impozite excesive.Aceste practici au reprezentat unele dintre cauzele acutizării luptei anticoloniale în ani 40-50,luptă care s-a transformat într-o revoluţie de eliberare în anii ’60.Jugul economic şi social,neaplicarea drptului la autodeterminare politică,promis în 1941 de către puterile occidentale prin Carta Atlanticului,a generat mişcări în rîndurile populaţiei africane.Distingem 3 etape în procesul de luptă pt eliberare naţională din Africa:-anii’40-’50-luptă paşnică(greve,mitinguri,demonstraţii);-anii’50-mijl.’60-ascensiunea luptei anticoloniale,soldată cu obţinerea independenţei de către majoritatea statelor africane;-anii’60-’80-lupta înarmată a popoarelor africane împotriva regimurilor rasiste din sudul Africii-Zimbabve şi Namibia.În timpul luptei de eliberare s-au creat partide şi organizaţii politice anticoloniale:Consiliul Naţional al Nigeriei şi Camerunului;Uniunea Africanilor din Kenia, Congresul Naţional African,Liga Tinerilor somalezi,Congresul Rodesiei de Nord.De la sfîrşitul anilor 50, a început procesul de răsturnare a regimurilor coloniale.Anul 1960 a intrat în istorie ca „anul Africii”.Prima şi-a menţinut independenţa faţă de metropola engleză Coasta de Aur,în 1957,proclamîndu-se Republica Gana.La 1 oct.1960 Nigeria devine independentă,în aprilie 1961-Sierra Leone,oct.1962-Uganda îşi cîştigă independenţa,în decembrie 1963-Kenia,1964-Malawi şi Zambia.Coloniile franceze au devenit suverane fără a recurge la acţiuni violente:1958-Guineea,1960-12 colonii franceze au devenit independente.La 30 iunie,1960 devine liber şi Congo-fostă colonie belgiană.lupta coloniilor portugheze a fosp însoţită de acte violente,prima reuşind să devină independentă Guineea Bissau în 1973,cînd s-a proclamat republică,la fel ca şi Mozambic şi angola în 1975.Consecinţe:după lichidarea colonialismului,statele africane,lipsite de orice experienţă s-au pomenit în dependenţă indirectă faţă de fostele colonii,generînd neocolonialismul,care a stagnat dezvoltarea social-economică a statelor eliberate.Ca urmare a procesului de decolonizare a crescut numărul actorilor pe arena internaţională,noile state libere au devenit subiecte de drept internaţional,iar unele dintre ele au completat rîndurile”mişcării de nealiniere” în contextul războiului rece.