Funcţia de interpretare.

Jurnalismul de interpretare apare în SUA în anii 30, ca răspuns la nevoia de a pune în serii coerente faptele, evenimentele disparate, astfel încât să poată fi posibilă sesizarea tendinţelor. Nu este sinonim cu jurnalismul de opinie. Dimpotrivă, se înscrie în prelungirea jurnalismului de informare, încercând să răspundă amplu, bazat pe informaţie, la întrebarea De ce? Întrucât documentarea reporterului de interpretare merge mult mai în profunzime, graniţa dintre jurnalismul de interpretare şi jurnalismul specializat devine vagă, dacă nu inexistentă. Curtis D. MacDougall defineşte astfel demersul interpretativ: „Pentru a interpreta ştirile, este necesară înţelegerea lor. Iar înţelegerea înseamnă mai mult decît traducerea limbajelor. Ea înseamnă recunoaşterea evenimentului particular ca unul dintr-o serie, ambele avînd o cauză şi un efect”. Lester Markel lansează următoarea pledoarie în favoarea demersului interpretativ: „Interpretarea, aşa cum o văd eu, este cel mai profund sens al informării. Interpretarea plasează un eveniment particular într-un flux mai larg de evenimente. Ea este culoarea, atmosfera, elementul uman care dă sens unui fapt. Este, pe scurt, decor, secvenţă şi, mai presus de toate, semnificaţie. (...) Interpretarea este o judecată obiectivă bazată pe cunoaşterea contextului unei situaţii, pe evaluarea evenimentului. Judecata editorialistului, de cealaltă parte, este o judecată subiectivă; ar putea include o evaluare a faptelor, dar mai apare un element în plus, distinctiv: impactul emoţional. Nu văd nici o diferenţă între interpretare şi background. Interpretarea este mai mult decît un material de completare. Este o adăugare la prezentarea faptelor pertinente, prezente şi trecute, un efort de a distinge sensul acelor fapte.”