Contradicţiile dintre aliaţi cu privire la organizarea lumii postbelice începutul “Războiului rece”.

După sfîrşitul celui IIRM a fost pusă problema organizării postbelice a lumii. În conformitate cu hotărîrile Conferinţei de la Posdam, este înfiinţat Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe (CMAE) al marilor puteri, însărcinat cu elaborarea proiectelor tratatelor de pace cu statele foste aliate ale Germaniei fasciste. Între 29 iulie şi 5 Oct. 1946, la Paris şia desfăşurat lucrările Conf. de pace de la Paris, care a avut scopul să elaboreze tratatele de pace cu Italia, România, Bulg., Ung. Şi Finlanda, în baza proiectelor alcătuite de CMAE. La Conferinţă au luat parte 21 de state membre ale Coaliţiei antihitleriste, precum şi reprezentanţii ţărilor aliate cu Germ. În cel II RM. O problemă controversată dezbătută, a fost cea referitoare la oraşul Triest şi regiunea acestuia. Delegaţia italiană a insistat că acest oraş şi partea de vest a regiunii Triest să fie trecute sub controlul ei. Propunerea italiană a fost respinsă. Occidentalii au înaintat un proiect de „internaţionalizare” a „teritoriului liber Triest”. Iniţial sovieticii, au respins proiectul occidental; pînă la urmă însă au acceptat „teritoriul liber Triest” drept zonă neutră şi demilitarizată, în care puterea locală să fie cedată unei Adunări populare alese şi un organ executiv, subordonat Adunării. Această propunere a sovieticilor a fost respinsă de occidentali şi problema Triestului a rămas nesoluţionată. La Conferinţă, delegaţia Greciei a fost deosebit de activă. Ea cerea sub suveranitatea sa 1/3 din teritoriul Albaniei şi 1/10 din cel al Bulgariei. Pretenţiile teritoriale ale grecilor au fost respinse, ca fiind lipsite de temei. Delegaţii au discutat şi probleme economice. Occidentali insistau asupra micşorării volumului reparaţiilor încasate de URSS în zona de ocupaţie. A fost examinată problema pe Dunăre, luînduse decizia să nu fie impuse restricţii de navigare p/t navele maritime ale statelor lumii. Din cauza numeroaselor probleme privind statornicirea raporturilor cu cele 5 state cu care urmau sa se semneze tratatele de pace, sa stabilit ca problemele nereglementate la Conferinţă să fie dezbătute de CMAE al URSS, SUA, M.Brit. şi Franţa, care în sesiunea ţinută la New York, între 4 noiem. şi 11 decemb. 1946, a defenitivat cele 5 tratate de pace. Aceste tratate cu foştii aliaţi ai Germ. Au fost semnate la 10 februarie 1947. Ele constau dintro parte introductivă şi din clauze teritoriale, politice,militare, economice precum şi din stipulaţii privind reparaţiile şi restituirile. Clauzele teritoriale prevedeau unele modificări de frontieră în favoarea Franţei şi Iugoslaviei. Grecia primea insulele Dodecaneze. Oraşul Triest a fost declarat teritoril liber sub controlul unei comisii a ONU. Graniţele Bulgariei au rămas neschimbate. Tratatul cu Ung. Stipula că Dictatul de la Viena din 2 noiembrie 1938 şi cel din 30 aug. 1940 erau declarate nule şi neavenite. Frontierele Finlandei erau cele de la 1 ianuarie 1941, cu excepţia provinciei Pecenga, care era cedată URSS. Clauzele politice ale tratatelor garantau cetăţenilor, fără deosebire de rasă,sex, limbă vorbită sau religie, toate libertăţile. Ele prevedeau de asemenea pedepsirea criminalilor de război. În afară de clauzele comune ale celor 5 tratate, cele cu România, Bulgaria şi Ung. Conţin şi clauze speciale, privitoare la Dunăre. Tratatele au intrat în vigoare la 15 sept. 1947. După această scurtă perioadă de colaborare a statelor membre ale coaliţiei antihitleriste, lumea sa scindat în două tabere opuse. A început să prevaleze suspiciuni reciprocă şi neîncrederea, sporită de monopolul SUA asupra bombei atomice. Ca şi pînă la război, URSS promova o politică ostilă faţă de ţările occidentale. Ea nu sa dezis de ideea revoluţiei comuniste mondiale şi de instaurarea dictaturii proletariatului în întreaga lume. A început sovietizarea ţărilor în care erau staţionate armatele ei, încălcînduse astfel prevederile tratatului de la Yalta din 1945. Puse în faţa acestui fapt SUA, la rîndul lor, au fost nevoite să ia măsuri de reţinere a expansiunii sovietice. În martie 1946, W.Churchill, în prezenţa preşedintelui Truman, la Fulton, a rostit o cuvîntare în care sa pronunţat p/t crearea uniunii militare anglo-americane în vederea stăvilirii „comunismului din Răsărit”, formulînd totodată şi termenul de Cortină de fier, ce separă cele 2 puteri. Mulţi cercetători consideră acest fapt ca începutul Războiului Rece.