Există abordări în conformitate cu care conflictul etnic este considerat fie primordial şi înnăscut, fie instrumental şi (cel puţin parţial) construit în mod social. Măsura în care analiştii percep etnicitatea ca ceva neschimbător şi înnăscut în raport cu etnicitatea construită social sau manipulată de către lideri politici influenţează opiniile despre tipurile de instituţii şi practici care pot ameliora cel mai bine asemenea conflicte. Un factor substanţial este dacă grupurile etnice se ameninţă unele pe altele din simplul motiv că sînt diferite, sau dacă ele iau în consideraţie motive pragmatice pentru a se comporta astfel. Percepţiile diferenţelor pragmatice sînt deschise modului de soluţionare paşnică a conflictului.
Gravitatea conflictelor etnice depinde în mare parte de natura relaţiilor. De exemplu, dacă diferenţele socio-economice şi de identitate se întrepătrund. Un alt important factor care poate determina gradul de gravitate a conflictelor etnice este rolul statului însuşi: se află el de-asupra conflictelor şi încearcă să le medieze şi tempereze, sau un grup anume “posedă” statul şi-i foloseşte pîrghiile de putere în detrimentul altor grupuri. Acesta este, într-o oarecare măsură, şi cazul Republicii Moldova, unde situaţia este una alternantă. Ne amintim că reprezentanţilor Partidului Popular Creştin Democrat li s-a refuzat postul de ministru de stat din simplul motiv că erau bănuiţi ca ar avea simpatii pro-romaneşti.
O caracteristică a tuturor conflictelor etnice, care trece ca un fir roşu prin ele, este rolul liderilor grupurilor etnice care se pronunţă pentru discriminare şi mobilizează membrii grupului împotriva inamicilor. Anume liderii grupurilor extremiste, de obicei, afirmă că negocierile pentru găsirea soluţiilor şi abordarea “rezonabilă” a problemei sînt o cursă şi trădare a intereselor. În acest sens, invocarea de către liderii separatişti de la Tiraspol a necesităţii păstrării independenţei regimului separatist se bazează pe presupusa eşuarea a autonomiei găgăuze, care ar fi fost subminată de autorităţile de la Chişinău.
Conflictele etnice se pot intensifica, sau diminua în intensitate în mod alternant. Escaladarea are loc atunci cînd condiţiile de tensiuni etnice se combină cu anumite evenimente “catalizatoare”. O modalitate folositoare de conceptualizare a mişcării înspre o soluţionare paşnică a conflictului etnic este de a provoca diminuarea elementului emotiv al conflictului pînă la o fază cînd părţile sînt gata să treacă la negocieri şi pot ajunge la un numitor comun anume prin negocieri. Este edificatoare în acest sens experienţa din autonomia găgăuză, din ianuarie 2002, cînd s-a reuşit ca un conflict legat de presupuse încălcări ale legislaţiei financiare a fost prezentat ca unul cu caracter etnic.
Post a Comment