Conferinţa de la Ialta, numită şi Conferinţa din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică. Delegaţiile au fost conduse de către Roosevelt, Winston Churchill, şi Stalin. “Cei 3 Mari”, Roosevelt, Stalin şi Churchill erau liderii naţiunilor aliate cheie, datorită puterii naţiunilor pe care le reprezentau şi a colaborării pe care o avuseseră pe parcursul celui de-al doilea război mondial. Aceşti 3 lideri s-au întâlnit doar de două ori pe durata celui de Al Doilea Război Mondial, dar când au făcut-o, deciziile lor au schimbat cursul istoriei. După Conferinţa de la Teheran, cei 3 lideri au decis să se reîntâlnească, ceea ce a dus la Conferinţa de la Ialta din februarie 1945. Fiecare dintre cele trei super-puteri avea propriile obiective. Marea Britanie voia să-şi menţină imperiul colonial, Uniunea Sovietică dorea să obţină mai mult teritoriu şi să-şi consolideze poziţia în teritoriile deja cucerite, iar America voia să se asigure că ruşii vor intra în războiul din Pacific şi să negocieze aranjamentele situaţiei de după război. Pe deasupra, Roosevelt spera să obţină din partea lui Stalin participarea în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Primul punct pe agenda ruşilor era Polonia După cum se spune mai sus, scopul principal al lui Roosevelt era să se asigure că Uniunea Sovietică se va implica în razboiul din Asia, împotriva Japoniei. În această privinţă Stalin era oricum nerăbdător să răzbune pentru înfrângerea din războiul Ruso-Japonez, în care sovieticii au pierdut influenţa in Manciuria. De fapt el îşi propunea câştigarea unei influenţe chiar mai mari de atâta în estul Asiei. Roosevelt a acceptat condiţiile lui Stalin, sperând că va reuşi în viitor să tempereze pretenţiile Uniunii Sovietice prin intermediul O.N.U.. Unii consideră că Ialta a fost o trădare, din cauza faptului că (nehotărârea Americii şi a Marii Britanii) a încurajat extinderea sferei de influenţă sovietice în Japonia şi Asia, dar şi din cauză că Stalin a încălcat în cele din urmă termenii înţelegerii, prin formarea blocului sovietic. În plus, Uniunea Sovietică a fost de acord să se alăture O.N.U. doar cu condiţia (secretă) ca membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate să aibă drept de veto, dându-i astfel mai mult control pe glob. Unii observatori sugerează că starea de sănătate precară a lui Roosevelt a fost de vină pentru concesiile făcute (Ialta a fost ultima conferinţă majoră a lui înainte de a înceta din viaţă din cauza unui atac cerebral), dar de fapt acesta se temea de Uniunea Sovietică şi a încercat să prevină un conflict deschis; în acel moment Stalin controla mare parte din estul Europei şi avea o armată de trei ori mai mare decât cea a lui Eisenhower. Cei trei mari au ratificat înţelegerile anterioare legate de divizarea Germaniei: urma să fie formate patru zone de ocupaţie, una pentru fiecare din cele trei naţiuni dominante plus una pentru Franţa. Berlin urma de asemenea să fie împărţit,deşi era în zona sovietică, fiind de asemenea divizat în patru sectoare, în final oraşul devenind un simbol major al războiului rece datorită divizării oraşului prin ridicarea zidulului Berlinului, construit şi menţinut de guvernul Est-German sprijinit de sovietici. Cei trei au decis ca toate guvernele originale să fie reinstaurate în ţările invadate şi toţi civilii repatriaţi. Ulterior Rusia va dobândi Insulele Sahalin şi Kurile şi partea nordică a provinciei germane Prusia de Est. Majoritatatea populaţiei din Europa de Est au privit Conferinţa de la Ialta ca şi un act de trădare din partea Vestului. Acesta îşi are originea în credinţa că puterile aliate, deşi afirmau valorile democratice au încercat să îşi asigure o stabilitate sacrificând pentru următorii 40 de ani naţiunile din Europa de Est.
Follow Us
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
For immigrants from Latin America, Africa, India, China, etc. you must read this article
amazon
Save $62 CAD ( 47 USD) on your first AirBnB booking!
Become a Host on Airbnb | Earn Money Hosting Your Place
Top 10 Prestigious Scholarships for the Best International Students
SIGN UP FOR FREE #PAYONEER ACCOUNT: GET $25 REFERRAL BONUS!
Super Tech Deals! Need some quick, easy and *cheap* holiday gift ideas? We've got ideas for you!
How to book student accommodation? How does booking student accommodation with Uniplaces work?
Time Management | How to Manage Your Time with Brian Tracy
Last Posts
5 reasons why The Economist GMAT Tutor is the ultimate, all-inclusive prep tool
Lose the baby weight delicious chef-prepared meals! Get 25% OFF plus Free Shipping on your first or
Lab Tests Online | Order Fast, Affordable Health Lab Testing
Who Knew Health Tracking Could be Fun/ How can a smartphone app help you lose weight?
MissFresh: Fresh Ingredients, Delicious Recipes, Meal Kits Delivered
How to Find a Cheaper Replacement Water Filter for Your Refrigerator
MyMedic Range and Hunting First Aid Kit / Stay Alive!
Save $20 Off Any Purchase of $150 Or More Using Code: SAVE20A & Get Free Shipping On Orders...
$40 off Oakley Eyeglasses with Lenses. Use promo code: Oakley$40
All the passwords, payments, and personal info you store in Dashlane are kept safe
A single article can generate massive traffic and thousands of dollar
Funowls - Your Sunglass Mall. / 15% off Site-wide Coupon Code: 15Fun.
The Truth Behind BookVIP Discounted Vacations/ VIDEO
From Our Farm, To Your Family - $20 off first purchase at Mission Farms CBD
EssayEdge - College and Grad School Application Editing
Start Your Website With HostGator Today - One Click Installations!
Spend your money on wine, not on shipping - Shop Wine Library
Clearbanc: We're looking to invest $1B into 2000 companies! Start Your Application Today!
Lensabl / Super affordable prescription lenses, without leaving home
Join eToro and you'll never trade alone! eToro - The World's Leading Social Trading and Investing P
Kids' Digital Learning Academy -10 Levels. Over 850 Lessons. More than 9,000 Individual Learning Ac
A Tech's #1 Auto Recon App / Upgrade Your Business With One Click
ZOE® The world's first 3-in-1 cleansing, massaging, and anti-aging brushless silicone sonic skincar
How to get a real estate license? Join 350,000 others and find a course right here!
Book your vacation rentals: cottages, studios, villas &more
Thorlos® - Mission/Aspiration: Care Taker of the World's Feet.
The ONLY Software that Moves Your Programs, Files and Settings!
Dare. Defy. Challenge Why - New Arrivals Men - KOIO
INFO
we are heroes tonight
A plecat din țară după 7 aprilie! Andrei Plop nu a revenit în Republica #Moldova de 9 ani
Plop Andrei / ABOUT ME- Despre mine!
content
mk
Loading...
Post a Comment