Cei trei piloni ai Uniunii Europene: privire de ansamblu.

Cei 3 piloni ai UE au fost instituiţi prin Tratatul de la Maastrich: I pilon: comunitatea europeana (CEE, CECO şi Euratom.), II pilon: PESC; III pilon: cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne (JAI). Primul pilon: CE. Cel mai important şi mai solid pilon rămâne Comunitatea Europeană, ale cărei puteri au fost extinse considerabil prin tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi de la Nisa. Primul pilon acoperă sectoarele, regulile şi procedurile de decizie referitoare la CEE, CECO şi Euratom. Prin Tratatul de la Amsterdam, multe din domeniile aflate sub jurisdicţia JAI au fost transferate dimensiunii comunitare (primul pilon). Al doilea pilon: PESC. Cel de-al doilea pilon, Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) conferă un fundament contractual colaborării interstatale în domeniul politicii externe practicate de la începutul anilor şaptezeci în afara CE — un fundament solid, eminamente interguvernamental, din afara tratatului CE. Odată cu instituirea celui de–al doilea pilon, cooperarea politică dintre SM este ridicată la statutul de politică comună, ceea ce înseamnă includerea ei într-un cadru instituţional specific. Astfel, prin Tratatul de la Maastricht, UE are o politică comună extinsă la toate sectoarele politicii externe şi de securitate şi se pun bazele unei cooperări sistematice între SM. Această cooperare este caracterizată de derularea unor acţiuni comune, desfăşurate pe de consens12 şi care limitează SM în politica lor externă. PESC este gestionată de aceleaşi instituţii care operează sub primul pilon, dar care au puteri şi proceduri de decizie diferite: astfel, deoarece acest doemniu este de importanţă strategică pentru SM şi este dificil de renunţat la suveranitatea naţională, procedura de decizie aplicată este metoda interguvernamentală (pentru adoptarea deciziilor fiind valabilă regula consensului). Al treilea pilon: JAI. Cel de-al treilea pilon este constituit din cooperarea, de asemenea stabilită în afara tratatului CE, a statelor membre ale UE în domeniul justiţiei şi cel al politicii interne. Prin intermediul unor instituţii comune (Consiliu, Comisie, Parlament European, Curtea de Justiţie Europeană), precum şi al unui catalog extensiv de obiective, aceste părţi distincte ale Uniunii sunt angrenate cel puţin parţial. Tratatul de la Maastricht stabileşte şi o formă sistematică de cooperare între SM, în domeniul justiţiei şi afacerilor interne – cooperare care, până la acest moment, se desfăşura pe bază de acorduri internaţionale ocazionale ( un astfel de exemplu îl constituie Acordul Schengen, semnat în 1995 de numai 5 SM). Procesul de decizie este similar celui din domeniul PCSE (bazat pe regula unanimităţii). Aspectele acoperite de această politică şi reglementate prin Tratatul de la Maastricht sunt: oferirea de azil politic, emigraţia, lupta împotriva fraudei şi dependenţei de droguri, cooperarea judiciară în chestiuni civile şi penale, cooperarea vamală şi a poliţiei pentru prevenirea terorismului, alte tipuri de delicte internaţionale.