Africa în perioada războiului rece.

In Africa, razboiul rece a garantat mult timp un fel de stabilitate precara. Fiecare bloc se temea ca celalalt îsi va extinde influenta si era gata sa sustina financiar nomenclaturile nationale din statele prietene. Dar ambele blocuri aveau interes sa evite extinderea unui conflict local, care ar fi putut implica marile puteri. In perioada 1952-1955, de mari framantari in cadrul Razboiului Rece, trebuie remarcata in mod deosebit activitatea lui John Foster Dulles, care, ca Secretar de Stat al USA, a vizitat si incurajat foarte multe state in sustinerea politicii anticomuniste, spre a limita expansiunea sovieticilor si chiar darea inapoi (roll back) a acestora din Europa. Masivul export de revolutie comunista in Africa si America de Sud a fost o preocupare separata a politicii USA. In timpul Războiului Rece, purtat la scară planetară împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, când, în timpul războiului arabo-israelian din 1973, cunoscut sub numele de „războiul de Yom Kippur sau Ramadan“, statele arabe producătoare de petrol au oprit aprovizionarea economiilor occidentale, conducerea militară americană a sesizat necesitatea consolidării prezenţei în regiunea „Capul Horn“. Capul Horn reprezinta unul din cele mai importante puncte geopolitice si geostrategice ale globului. Tarile din zona se afla pe axa care uneste Africa cu Orientul Mijlociu. In cursul razboiului rece, SUA si URSS si-au disputat suprematia in regiune. Regiune care ofera controlul geostrategic a doua continente si asigura accesul la zona petrolifera a Orientului Mijlociu si la cea a Africii. Stramtoarea Bab-el-Mandeb asigura, in plus, controlul asupra unei bune parti din comertul mondial. Etiopia a devenit un "satelit" al Moscovei in 1974, dupa lovitura de stat care l-a detronat - cu sprijinul Kremlinului - pe imparatul Hailie Selassie si l-a adus la putere pe Mengisty Haile Marian. Imediat, Statele Unite au format o alianta contra Etiopiei cu presedintele Somaliei, Siad Barre, care a acceptat sa primeasca armament american in ciuda pretentiilor afisate de practicare a "socialismului stiintific". In anii '70 si '80, Somalia a devenit cel mai important beneficiar al ajutorului american pentru Africa. Cei mai multi bani s-au cheltuit, insa, pe proiectele militare anti-sovietice din zona. Pe plan intern, insa, politica lui Siad Barre s-a dovedit dezastruoasa. Ea a creat premisele foametei si ale razboiului civil dintre clanuri (triburi), care au macinat tara timp de un deceniu si jumatate. Războiul global împotiva terorismului, problema asigurării securităţii rutelor necesare aprovizionării cu resurse energetice a imensei economii americane, precum şi asaltul politico-economic chinez asupra continentului african pun administraţia americană în faţa unor noi provocări politice. Intensificarea conflictelor în regiunile instabile ale Africii generează noi măsuri militare pentru combaterea instabilităţii la scară planetară. Incepind cu epoca razboiului rece tarile care si-au capatat independenta dupa primul si cel de-al doilea razboi mondial, isi fac tot mai simtita prezenta pe scena vietii internationale. Preocupate de a trece de la independenta politica la cea economica si la dezvoltare autonoma statele scapate de dominatia coloniala s-au organizat in grupuri de solidaritate. Coordonarea si colaborarea tarilor afroasiatice in problemele majore cu care erau implicate au condus la organizarea unei importante Conferinte internationale care s-a desfasurat in capitala Indoneziei Bandaung (18 - 25 aprilie 1955). Au participat 29 de natiuni, reprezentind mai mult de jumatate din populatia globului dar cu numai 8% din bogatiile acestuia. Rezolutia finala a Conferintei afirma dreptul popoarelor de a dispune de ele insele, suveranitatea si egalitatea intre toate natiunile, refuzul ingerintei in treburile interne ale altor state. Ea cerea in mod hotarit reglementarea, pe cale pasnica, a tuturor conflictelor, dezarmarea, interzicerea armelor de nimicire in masa. Dupa mai multe intilniri premergatoare in zilele de 1 - 6 septembrie 1961 la Belgrad  s-a desfasurat Conferinta care a pus bazele miscarii de nealiniere. La initiativa lui I.B.Tito, Nasser si Nerhu au participat 25 de state de pe continentul african, asiatic si America Latina. Au fost adoptate pozitii comune cu privire la securitatea internationala si la conditiile de mentinere a pacii. Tema nealinierii a respins logica razboiului rece. Dupa aceasta data, tarile nealiniate, desi n-au putut sa-si creeze o adevarata unitate datorita divergentelor ideologice si nu numai, au fost capabile sa genereze organizatii si institutii regionale adeseori dinamice . In Africa pe linga OUA (Organizatia Unitatii Africane) mai functioneaza UVAC(Uniunea Vamala a Africii Centrale) CEAV (Comunitatea Economica a Africii de Vest) etc. O problema care a framintat “inteligentele” din lumea postcoloniala a fost si aceea a regimului politic intern pe care trebuia sa il adopte. Multe din ele au fost tentate sa adopte sisteme politice derivate de la vechii stapini imperiali sau de la cea care i-au cucerit. Alte state au fost inclinate sa-si insuseasca modelul sovietic. Asada, teoretic, lumea postcoloniala era dominata de ceea ce pareau a fi republici parlamentare cu alegeri contestate plus o minoritate de republici de democratie populara sub conducerea unui singur partid. In practica asemenea etichete indicau cel mult unde doreau aceste state sa se situeze pe plan international. In general, erau nerealiste ca si si din acelasi motiv in cele mai multe cazuri erau lipsite de conditiile materiale si politice necesare pentru sustinerea lor. In realitate preponderenta regiunilor militare si autoritare a fost o fost o trasatura comuna a statelor Lunii a treia indiferent de afiliera lor politica sau constitutionala. Conditiile pentru o interventie militara in aceste state au fost intotdeauna prezente si favorabile datorita existentei unor guverne instabile, incapabile, coruptiei si a unor stari de haos si saracie. Lumea a treia s-a confruntat cu un fenomen caruia n-a putut, in perioada razboiului rece, sa-i faca fata: subdezvoltarea economica si sociala.